Fertilizarea plantelor ornamentale
În grădină, în straturile de flori, pe terase și balcoane, este important să asigurăm plantelor nu doar apă, ci și substanțele nutritive necesare pentru a obține cele mai bune rezultate în ceea ce privește dezvoltarea vegetativă și înflorirea. O fertilizare corectă stimulează o creștere viguroasă a plantelor și contribuie la obținerea unor flori cu culori mai intense și mai spectaculoase.
Toate plantele au nevoie de fertilizare, în special cele cultivate în ghivece, deoarece rădăcinile și planta însăși se dezvoltă într-un spațiu limitat. În lipsa fertilizării, plantele consumă rapid rezervele de nutrienți din substrat, iar creșterea lor încetinește, apărând decolorarea și îngălbenirea frunzișului ca urmare a carențelor nutritive.
Fertilizarea trebuie începută imediat după achiziționarea plantei, dacă aceasta este amplasată pe balcon fără a fi transplantată. Frecvența recomandată este de o dată pe săptămână, iar în perioadele cu vreme blândă, fertilizarea poate fi efectuată chiar de două ori pe săptămână.
În general, după o perioadă de la achiziție, este recomandat ca plantele cu flori destinate balconului să fie transplantate într-un ghiveci mai mare, dacă dorim să se dezvolte mai bine și să înflorească mai abundent.
Atunci când plantele sunt transplantate din ghiveciul de producție într-un ghiveci mai mare sau într-o jardinieră destinată amplasării pe terasă, este recomandat să așteptăm aproximativ 3–4 săptămâni înainte de a începe fertilizarea. În această perioadă, îngrășământul deja prezent în substratul folosit la transplantare este suficient, iar un exces de nutrienți ar putea chiar încetini dezvoltarea rădăcinilor.
Pentru plantele cu flori cultivate pe balcon, este recomandată utilizarea îngrășămintelor ternare sau complexe, care conțin toate elementele nutritive principale necesare creșterii și înfloririi: azot (N), fosfor (P) și potasiu (K).
Îngrășămintele complexe conțin toate aceste trei elemente, iar pe etichetă sunt indicate, în această ordine, sub forma unui procent din conținut: Azot (N), Fosfor (P₂O₅) și Potasiu (K₂O).
Astfel, îngrășămintele cu formula 7:3:4 (lichid) sau 20:5:10 (pulbere) au un conținut ridicat de azot și stimulează în principal dezvoltarea vegetativă. Pentru plantele cu flori este recomandat ca acestea să fie utilizate doar la primele fertilizări sau, alternativ, să se înceapă direct cu un îngrășământ în care predomină potasiul (K), precum 4:3:7 (lichid) sau 15:5:25 (pulbere). Aceste formule favorizează înflorirea, sunt mai echilibrate și pot fi utilizate pe întreaga perioadă de cultivare, de la început până la sfârșit.
Azotul (N) este principalul element responsabil de creșterea vegetativă și influențează în mod direct intensitatea culorii verzi a frunzelor. Cu cât conținutul de azot este mai ridicat, cu atât frunzele vor avea o culoare verde mai intensă și mai închisă, vor fi mai mari, iar întreaga plantă va crește mai rapid. Totuși, un exces de azot întârzie și reduce înflorirea și determină formarea unor țesuturi mai fragile, mai ales atunci când planta se dezvoltă în condiții de lumină insuficientă.
Fosforul (P) este esențial pentru dezvoltarea sistemului radicular și pentru inițierea procesului de înflorire. Dintre cele trei elemente principale, este cel absorbit în cea mai mică măsură de către plante.
Potasiul (K) este absorbit de plantele cu flori în cantități mai mari decât azotul și fosforul. Acesta contribuie la intensitatea și frumusețea culorii florilor, la rezistența țesuturilor și la vigurozitatea generală a plantei, sporindu-i rezistența naturală la boli. În perioada de înflorire, potasiul este de departe elementul nutritiv cel mai solicitat, necesarul său putând fi de până la două ori mai mare decât cel al azotului.
Există trei tipuri principale de îngrășăminte: granulare, lichide și sub formă de pulbere.
Îngrășămintele granulare sunt mai potrivite pentru grădini și grădini de legume. Acestea se aplică direct pe sol și au un efect de lungă durată, însă acționează mai lent decât îngrășămintele lichide.
Îngrășămintele lichide sunt solubile în apă și sunt absorbite rapid de rădăcini, oferind un efect imediat. Dezavantajul lor este concentrația mai redusă de nutrienți, ceea ce înseamnă că trebuie utilizate în cantități mai mari și pot deveni mai costisitoare în timp.
În cele din urmă, există îngrășămintele sub formă de pulbere, care se dizolvă în apă înainte de utilizare. Acestea au o concentrație ridicată de nutrienți și, de regulă, conțin azot, fosfor și potasiu, iar adesea și magneziu și fier, două elemente cu rol important în menținerea culorii verzi a plantelor. În general, sunt suficiente 1–2 g de îngrășământ la un litru de apă, motiv pentru care oferă, de cele mai multe ori, cel mai bun raport calitate–preț, cu condiția ca procentul de azot (N) să fie mai mare de 10% (în mod obișnuit între 15% și 20%).
Dizolvă îngrășământul în apa din stropitoare, respectând dozele indicate pe eticheta produsului ales. Îngrășămintele lichide sunt, de regulă, prevăzute cu un dozator (capac), iar dozarea permite o anumită marjă de toleranță, deoarece concentrația de nutrienți este mai redusă.
În schimb, îngrășămintele solubile sub formă de pulbere trebuie dozate cu mai multă precizie, având o concentrație ridicată de substanțe nutritive. Din acest motiv, nu este recomandată dozarea „din ochi”, deoarece există riscul depășirii cantității recomandate, ceea ce poate afecta mai întâi rădăcinile și apoi întreaga plantă. Dacă ambalajul nu conține o linguriță sau un recipient de măsurare, este indicată utilizarea unui cântar electronic de bucătărie.
Dacă ai aplicat accidental prea mult îngrășământ, primele semne sunt faptul că substratul reține excesiv apa și rămâne umed mult timp, uscându-se mai lent decât în mod normal, iar culoarea frunzelor se schimbă din verde intens într-un verde mat. În același timp, planta începe treptat să înflorească tot mai puțin sau își oprește complet înflorirea.
În această situație, fertilizarea trebuie întreruptă timp de aproximativ o lună sau până când ploile ori udările repetate diluează și elimină excesul de îngrășământ din substrat. Reluarea fertilizării este recomandată doar după apariția și dezvoltarea noilor lăstari apicali.
Îngrășămintele foliare se aplică prin pulverizare direct pe frunze, în loc să fie administrate în sol, și sunt absorbite foarte rapid de plante. Acestea se utilizează ocazional pentru corectarea sau prevenirea unor carențe specifice, precum cele de fier, calciu, magneziu, azot sau microelemente. Totuși, ele nu înlocuiesc fertilizarea aplicată la nivelul solului, deoarece, dacă sunt folosite exclusiv în locul fertilizării prin udare, nu pot asigura pe termen lung necesarul de nutrienți al plantei.
Biostimulatorii, de regulă pe bază de alge, acizi humici sau acizi fulvici, ajută plantele să depășească mai ușor stresul fiziologic provocat de temperaturile scăzute sau ridicate, perioadele de secetă ori lipsa prelungită a apei. Aplicați la momentul potrivit, aceștia contribuie la reducerea sau prevenirea îngălbenirii frunzelor cauzate de stresul abiotic.
Primăvara și toamna, când temperaturile se situează între 10 și 30°C, reprezintă perioadele ideale pentru fertilizarea plantelor, deoarece speciile cu flori cultivate pe balcoane beneficiază de condițiile optime pentru o creștere și o înflorire viguroase.
La temperaturi mai scăzute, ritmul de creștere al plantelor încetinește, iar fertilizarea trebuie redusă corespunzător. În lunile reci și în perioadele cu zile scurte, doar câteva specii continuă să se dezvolte, cum sunt violetele și primulele. Cu puține excepții, fertilizarea trebuie suspendată până la revenirea temperaturilor mai blânde (temperaturi minime de peste 7–8°C, în condiții de vreme favorabilă).
La temperaturi foarte ridicate (peste 32°C), majoritatea plantelor cultivate pe balcoane suferă de stres termic și își încetinesc temporar creșterea prin închiderea stomatelor frunzelor. În această perioadă, fertilizarea trebuie redusă sau chiar întreruptă, deoarece plantele își concentrează resursele asupra refacerii după stresul provocat de căldură, și nu asupra creșterii.
În astfel de situații, poate fi recomandată utilizarea biostimulatorilor naturali, pe bază de alge, acizi humici și acizi fulvici, care ajută plantele să depășească mai ușor efectele stresului termic.
Este recomandat ca îngrășământul să fie încorporat în sol în timpul lucrărilor de pregătire, acesta putând fi organic (de exemplu, gunoi de grajd granulat) sau mineral. Sunt disponibile și îngrășăminte cu eliberare controlată, care furnizează treptat nutrienții principali (azot, fosfor și potasiu) pe parcursul întregului sezon, timp de aproximativ 5–6 luni. Acestea reprezintă una dintre cele mai eficiente și practice soluții, deoarece o singură aplicare asigură un aport nutritiv echilibrat. Eliberarea elementelor nutritive este influențată de temperatură și urmează ritmul natural de creștere al plantelor din perioada primăvară–vară.
Fertilizarea poate fi realizată și în timpul perioadei de vegetație, fie prin aplicarea pe sol a îngrășămintelor granulare, o dată sau de două ori pe sezon, fie prin fertigare, adică prin dizolvarea unui îngrășământ solubil în apă și administrarea soluției la baza plantelor, prin sistemul de irigare sau prin udare.