Irigarea plantelor ornamentale
Într-o grădină privată, modul în care furnizăm apa plantelor este esențial pentru stabilirea frecvenței udărilor și a cantității de apă necesare. O regulă generală, simplă și intuitivă, este să nu permitem niciodată ca plantele să ajungă în stadiul de ofilire, adică în situația în care deshidratarea devine ireversibilă. Atunci când planta este deshidratată, adică prezintă un deficit de apă, putem interveni prin udare.
În funcție de dimensiunea suprafeței pe care dorim să o amenajăm cu plante ornamentale și de necesarul de apă al florilor, arbuștilor și arborilor, putem alege fie instalarea unui sistem de irigare, care permite programarea și automatizarea udărilor, fie udarea manuală, dacă suprafața este mai redusă.
O plantă cultivată în ghiveci sau într-un alt recipient are rădăcinile limitate la un spațiu restrâns. În consecință, necesarul său de apă va fi diferit față de o plantă de același fel cultivată în sol, într-un strat de flori. Aceasta trebuie udată cu mai multă atenție, de preferat atunci când prezintă semne că are nevoie de apă. Acestea pot fi observate atunci când substratul s-a uscat suficient, iar frunzele își pierd turgescența sau chiar încep să se ofilească.
Necesarul de apă diferă de la o specie la alta. Unele plante preferă un substrat mai uscat, altele un sol menținut permanent umed, iar altele pot rezista chiar și săptămâni fără udare, fără a prezenta semne de ofilire.
Totuși, nu există o regulă universală privind udarea plantelor pe tot parcursul anului. Frecvența udărilor și cantitatea de apă necesară sunt influențate de mai mulți factori.
The frequency, in fact, with which to water not only depends on the type of plant and its size, but also on the following factors:
Frecvența cu care udăm plantele depinde nu doar de specia și dimensiunea acestora, ci și de următorii factori:
- Condițiile meteorologice: Iarna, necesarul de apă al plantelor se reduce cu 60–80% față de perioada verii.
- Temperatura: Cu cât temperaturile sunt mai scăzute, cu atât plantele consumă mai puțină apă. Prin urmare, trebuie redusă atât frecvența udărilor, cât și cantitatea de apă administrată.
- Ventilația: În zilele cu vânt, plantele pierd o cantitate mare de apă prin transpirația frunzelor, motiv pentru care substratul se usucă mai repede.
- Umiditatea aerului: În condiții de umiditate ridicată și în zilele înnorate, transpirația plantelor se reduce sau chiar se oprește, iar absorbția apei prin rădăcini scade în mod corespunzător.
- Numărul de ore de lumină: În zilele mai lungi, plantele desfășoară fotosinteza pentru o perioadă mai mare de timp și, în consecință, au nevoie de mai multă apă.
- Expunerea la soare: Cu cât plantele sunt expuse mai multe ore la lumina directă a soarelui și mai puțin la umbră, cu atât consumul lor de apă este mai mare.
- Tipul și dimensiunea ghiveciului: Ghivecele din teracotă sunt poroase, astfel că substratul se usucă mai repede decât în ghivecele din plastic și necesită udări mai frecvente. De asemenea, cu cât ghiveciul este mai mare în raport cu dimensiunea plantei, cu atât rezerva de apă din substrat este mai mare, iar udările pot fi efectuate la intervale mai lungi.
- Calitatea substratului: Substraturile pe bază de turbă de calitate rețin mai bine apa, la fel ca solurile cu un conținut de argilă. În schimb, compostul vegetal sau substraturile de calitate inferioară au o capacitate mai redusă de retenție a apei.
Acești factori variază în funcție de condițiile specifice de cultivare, astfel încât atât cantitatea de apă necesară, cât și frecvența udărilor vor fi diferite. Prin urmare, prima regulă este să observăm plantele în mod regulat (zilnic în timpul verii), pentru a decide dacă au nevoie sau nu de apă.
În general, este recomandat să lăsăm substratul să se usuce ușor înainte de următoarea udare, permițând frunzelor să își piardă puțin din turgescență. Pe măsură ce substratul se usucă, acesta lasă loc aerului și oxigenului, esențiale pentru sănătatea rădăcinilor și a perișorilor absorbanți. Dacă substratul este menținut permanent umed, rădăcinile, private de oxigen, nu mai pot funcționa corespunzător, iar planta poate suferi, ajungând chiar să moară, în cazurile grave, din cauza putrezirii rădăcinilor.
Perișorii absorbanți, localizați la vârful rădăcinilor, sunt responsabili de absorbția apei și a substanțelor nutritive necesare creșterii plantei. Pentru a se dezvolta și a-și îndeplini funcțiile, aceștia au nevoie de oxigen. Pentru o dezvoltare optimă a plantei, este esențial ca perișorii absorbanți să fie activi. Un substrat ușor uscat stimulează activitatea vârfurilor rădăcinilor, determinându-le să crească și să se extindă în toate direcțiile în căutarea umidității.
Pentru a verifica umiditatea substratului și pentru a stabili dacă o plantă trebuie udată:
- Introdu un deget (sau un creion) în substrat; astfel poți verifica dacă acesta este uscat sau umed.
- Observă și culoarea substratului: dacă este uscat, va avea o nuanță mai deschisă.
- Dacă planta este cultivată într-un ghiveci din plastic și substratul este uscat, ghiveciul va fi mult mai ușor.
- Dacă este într-un ghiveci din teracotă, este suficient să observi culoarea pereților ghiveciului pentru a identifica o udare excesivă. În acest caz, ghiveciul va avea o culoare mai închisă și va fi umed sau alunecos la atingere, iar uneori pot apărea alge verzi pe suprafața sa.
Dacă problema este udarea excesivă, primul lucru pe care trebuie să îl facem este să examinăm cu atenție rădăcinile pentru a le evalua starea. Balotul de pământ scos din ghiveci trebuie să fie compact și să nu se destrame, iar rădăcinile trebuie să fie albe. Dacă acestea sunt putrezite, de culoare brună și degajă un miros acru, înseamnă că planta este afectată de putrezirea rădăcinilor și are nevoie de un tratament specific, dacă se intervine la timp.
Dacă o plantă a trecut printr-o perioadă de lipsă de apă și s-a ofilit, cea mai bună soluție este să introduci ghiveciul într-un vas cu apă, la temperatura camerei, timp de 5–10 minute. Astfel, substratul va absorbi rapid o nouă rezervă de apă. Dacă ghiveciul este prea mare pentru a fi ridicat, udă planta de două ori, în cantități moderate, la un interval de aproximativ o oră. Alternativ, poți face o singură udare mai abundentă dacă ghiveciul are farfurioară, având grijă să îndepărtezi excesul de apă rămas în aceasta după două-trei ore.
Atenție: Dacă planta este ofilită, dar substratul este încă umed, înseamnă că problema este excesul de apă. În acest caz, nu trebuie udată până când substratul nu se usucă.
Transpirația, procesul prin care plantele absorb și utilizează apa, este mai intens atunci când temperaturile sunt ridicate, în special pe parcursul zilei. Din acest motiv, este recomandat ca udarea să fie efectuată dimineața, pentru a asigura o rezervă suficientă de apă care să ajute planta să suporte cele mai călduroase și luminoase ore ale zilei. Astfel, spre seară, substratul începe să se usuce și să se aerisească, urmând să fie udat din nou în dimineața următoare, în orele mai răcoroase.
Dacă temperaturile sunt foarte ridicate, iar planta este deja puternic ofilită seara, aceasta trebuie udată imediat pentru a preveni îngălbenirea și uscarea frunzelor.
Nu există o regulă unică pentru udarea corectă a plantelor pe tot parcursul anului, deoarece există mai mulți factori care determină intervalul dintre două udări și cantitatea de apă necesară.
Frecvența și dozele de irigare depind, pe de o parte, de capacitatea solului de a reține apa, iar pe de altă parte, de necesarul de apă al plantelor, care poate varia considerabil în funcție de specie și de anotimp. Cel mai mare consum de apă se înregistrează pe solurile afânate și nisipoase, în zonele expuse la soare pe timpul verii și în cazul plantelor anuale cu creștere rapidă, precum petuniile, begoniile, impatiens, coleusul și altele. În schimb, necesarul de apă este mai redus pe solurile cu textură mijlocie cultivate cu plante xerofite (rezistente la secetă), cum sunt numeroase graminee ornamentale (Pennisetum, Calamagrostis, Carex etc.), plante aromatice (rozmarin, salvie, cimbru, lavandă etc.) sau plante cu flori precum Portulaca, Gaura, Euphorbia, Lantana, Gazania, Delosperma, Dipladenia și altele.
Straturile de flori cu plante sezoniere necesită, în general, mai multă apă, în special în perioada de înflorire maximă, comparativ cu arbuștii sau gramineele ornamentale.
Metoda de irigare nu depinde doar de tipul plantei și de sol, ci și de condițiile atmosferice (temperatură, vânt, umiditate), de durata zilei, de intensitatea luminii și de expunerea stratului de flori la soarele direct.
După transplantare, în primele două săptămâni, cât timp plantele se înrădăcinează, este important să ținem cont că acestea au încă un sistem radicular slab dezvoltat și se pot ofili ușor în zilele călduroase. Din acest motiv, în această perioadă trebuie udate mai frecvent.
În general, după ce plantele s-au dezvoltat și sunt bine înrădăcinate, este recomandat să lăsăm solul să se usuce înainte de următoarea udare, permițând frunzelor să își piardă ușor din turgescență și să „ceară” apă. Pe măsură ce solul se usucă, porii acestuia se umplu cu aer și oxigen, elemente esențiale pentru dezvoltarea rădăcinilor, care devin astfel mai puternice și asigură o mai bună stabilitate a plantei.
La aceeași temperatură, atunci când umiditatea relativă a aerului este ridicată, plantele transpiră mai puțin și, în consecință, absorb o cantitate mai mică de apă decât într-o zi cu aer uscat. În schimb, în zilele călduroase și cu vânt, transpirația este maximă, astfel încât atât solul, cât și plantele se usucă foarte repede, fiind necesară udarea mai devreme sau în cantități mai mari.
Vântul usucă vegetația proporțional cu intensitatea sa. O adiere ușoară este benefică pentru plante, deoarece elimină excesul de umiditate și contribuie la dezvoltarea unor plante mai sănătoase și mai viguroase. Dimpotrivă, lipsa circulației aerului pentru perioade îndelungate menține umiditatea relativă ridicată și favorizează apariția unui aer înăbușitor în timpul verii, slăbind plantele și făcându-le mai vulnerabile la atacul dăunătorilor. În timpul iernii, aerul foarte umed favorizează excesul de apă pe frunze și flori, contribuind la apariția putregaiurilor.
Necesarul de apă diferă de la o specie la alta: unele plante preferă un substrat mai uscat (graminee ornamentale, plante suculente și plante xerofite, în general), altele se dezvoltă cel mai bine într-un sol reavăn, dar bine drenat, iar altele pot rezista chiar și săptămâni fără a fi udate, fără să prezinte semne de ofilire.
Speciile cu cele mai reduse cerințe față de apă pot fi recunoscute, de regulă, după frunzele lor mici, înguste, mai mult sau mai puțin păroase sau pufoase, ori după frunzele suculente, cu o epidermă lucioasă și cerată. Natura le-a adaptat astfel încât să reducă la minimum transpirația frunzelor și, implicit, pierderea apei, pe care o stochează în frunze și tulpini.
Aceste tipuri de plante sunt, de obicei, sensibile la udarea excesivă, care poate favoriza apariția putregaiului rădăcinilor.
Între un strat de flori amplasat permanent în plin soare și unul aflat permanent la umbră, chiar dacă sunt cultivate aceleași specii de plante, necesarul de apă diferă considerabil, putând fi chiar de peste două ori mai mic în condiții de umbră accentuată. În cazul amplasamentelor aflate în semiumbră, dar care sunt expuse la soare din prima parte a după-amiezii până seara, necesarul de apă este foarte apropiat de cel al plantelor cultivate în plin soare.
O regulă practică este ca udarea să fie efectuată atunci când temperatura apei este apropiată de temperatura aerului și, implicit, de temperatura frunzelor, mai ales atunci când apa este aplicată direct pe frunziș. Dacă însă irigarea se realizează la baza plantelor sau sub nivelul solului, așa cum se întâmplă în sistemele de irigare prin picurare, alegerea momentului este mai flexibilă.
Cu toate acestea, este recomandat ca udarea să se facă dimineața, pentru ca plantele să poată absorbi apa înainte de cele mai călduroase ore ale zilei. În sezonul rece, această practică ajută și la evitarea menținerii frunzelor umede pe timpul nopții.
În cazul sistemelor de irigare prin aspersie, care udă frunzele și florile, trebuie evitată udarea în timpul celor mai fierbinți ore ale zilei, deoarece picăturile de apă pot produce arsuri pe petale (foarte sensibile) și pe frunze, din cauza efectului de lentilă al razelor solare. În această situație, udarea trebuie efectuată foarte devreme dimineața, ideal din zori și până la aproximativ două ore după răsărit.
În timpul iernii, irigarea este foarte redusă și este necesară doar în zonele cu climat uscat, unde precipitațiile sunt inexistente sau foarte puține. Dacă în straturile de flori există plante aflate în plină înflorire, precum violetele sau ciclamenele, acestea pot fi udate în zilele mai calde, de preferat în orele de la mijlocul zilei. Acest lucru este valabil chiar și în luna ianuarie, dacă nu a plouat o perioadă îndelungată.
În majoritatea straturilor de flori cu plante erbacee sau arbuști pereni aflați în repaus vegetativ, irigarea se întrerupe, deoarece precipitațiile din sezon sunt, în general, suficiente.
La sfârșitul primăverii și începutul verii (T = 20–28°C), plantele anuale cu flori cresc foarte rapid și au un necesar mai mare de apă. Acestea trebuie udate cel târziu înainte de a începe să prezinte semne evidente de ofilire.
Vara, când temperaturile sunt foarte ridicate și zilele sunt lungi, udările trebuie efectuate mai frecvent. Frecvența acestora depinde în special de numărul de ore de expunere la soarele direct, de specie (dacă are un necesar ridicat de apă sau este rezistentă la secetă), precum și de tipul de sol – dacă este nisipos și bine drenat, greu (argilos) sau bogat în materie organică, care contribuie la reținerea umidității, menținând totodată o bună porozitate pentru rădăcini și circulația aerului.
Udă plantele cu cantitatea potrivită de apă, conform recomandărilor prezentate. Dacă totuși există neclarități, regula este simplă: udă puțin mai puțin atunci când plantele sunt bine dezvoltate și au acoperit solul cu frunzișul și florile lor. Ele îți vor arăta când au nevoie de apă, mai întâi prin pierderea turgescenței frunzelor, iar apoi prin apariția semnelor evidente de deshidratare și ofilire.
În schimb, udă puțin mai mult plantele mici și proaspăt transplantate, având însă grijă ca speciile respective să nu fie expuse simultan la temperaturi scăzute și exces de umiditate. Pentru speciile sensibile, precum Zinnia, Vinca sau Celosia, combinația dintre frig și solul umed (la sfârșitul primăverii) poate fi foarte dăunătoare, până la compromiterea procesului de înrădăcinare.